Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași informează contribuabilii interesați că data de 25 martie 2013 este termenul limită pentru declararea și plata impozitului pe profit aferent anului 2012 și pentru luna ianuarie 2013.
Definitivarea impozitului pe profit aferent anului 2012 se face prin formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”, cod 14.13.01.04, care se completează și se depune până la 25 martie 2013 inclusiv, de către persoanele juridice care, la 31 decembrie 2012, erau înregistrate ca plătitoare de impozit pe profit.
Formularul 101 se depune și pentru luna ianuarie 2013 până la 25 martie 2013 de către persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care, la 31 decembrie 2012, îndeplineau condițiile prevăzute la art. 112^1 din Codul Fiscal, modificat de Ordonanța Guvernului nr. 8/2013, respectiv:
– au realizat venituri, altele decât cele din activități în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, cu excepția persoanelor juridice care desfășoară activități de intermediere în aceste domenii, în domeniile jocurilor de noroc, consultanței și managementului;
– au realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei al 65.000 euro;
– capitalul social era deținut de persoane, altele decât statul și autoritățile locale.
Contribuabilii menționați mai sus,începând cu 1 februarie 2013, au fost obligați la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.
Declarația aferentă lunii ianuarie 2013 se completează pe același program de asistență valabil pentru anul 2012, cu mențiunea că trebuie tastat anul 2013 și bifată căsuța „PJ care, la 31 decembrie, îndeplinesc condițiile de plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor conform art. 112^2 alin. 3) Cod Fiscal”.
Formularul 101 se completează cu ajutorul programului de asistență care poate fi descărcat de pe website-urile:
– ANAF, la adresa www.anaf.ro, categoria Declarații electronice/Descărcare declarații;
Formularul se depune la organul fiscal competent, în format .pdf, cu fișier .xml atașat, pe suport CD, însoțit de formatul hârtie, semnat și ștampilat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, conform prevederilor legale, pe portalul e-guvernare.ro.
Comentariile sunt inchise.