24/24 ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII

Media 6:45 pm - 28 februarie, 2022 Comentariile sunt închise pentru 24/24 ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII

La data de 27 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, alături de reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții pe linie de ordine publică, au acționat pentru creșterea gradului de siguranță a comunității și pentru pentru verificarea modului în care sunt respectate normele impuse în contextul epidemiologic actual generat de virusul Sars-CoV-2.

 În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 156 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 57.000 de lei și au intervenit la 43 de evenimente sesizate prin SNUAU 112. 

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 12 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.

Totodată, pe raza întregului județ, au fost desfășurate 26 de acțiuni punctuale în contextul pandemiei de COVID-19, fiind legitimate 908 persoane și verificate 50 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate.

Activitățile desfășurate au vizat și controlul mijloacelor de transport persoane, fiind verificate 496 de astfel de autovehicule.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale persoanelor depistate că nu respectă normele referitoare la portul măștii de protecție.

Polițiștii călărășeni continuă acțiunile organizate pe raza întregului județ, siguranța cetățenilor fiind prioritatea forțelor de ordine.

Comentariile sunt inchise.