17 persoane arestate preventiv după scandalul de la Budeşti

Media 9:36 am - 22 septembrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru 17 persoane arestate preventiv după scandalul de la Budeşti

Mai multe mandate de arestare preventivă au fost emise sâmbătă de magistraţii Judecătoriei Olteniţa pe numele persoanelor implicate în actele de ultraj contra bunelor moravuri din Budeşti.

Potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi, sâmbătă dimineată, instanţa de judecată s-a pronunţat cu privire la propunerea poliţiştilor, de arestare preventivă a suspecţilor reţinuţi după implicarea în scandalul produs săptămâna trecută în oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi.

Pe numele a 12 persoane, cu vârste între 18 şi 39 ani, au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Acestea au fost depuse în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi. Pentru alţi 11 suspecţi a fost luată măsura interdicţiei de a părăsi ţara.

Instanţa a emis, în lipsă, şi cinci mandate de arestare preventivă pe 30 de zile pe numele a cinci bărbaţi din comuna Fundeni, cu vârste între 20 şi 47 ani, care se sustrag cercetărilor. Poliţiştii efectuează verificări pentru prinderea acestora, fiind puşi în urmărire.

Persoanele în cauză au fost implicate, în seara de 12 septembrie a.c., într-un conflict, produs pe o stradă din Budeşti, în urma căruia trei persoane au fost rănite şi două autovehicule avariate.

De la locuinţele suspecţilor, poliţiştii au ridicat mai multe obiecte contondente, săbii şi o armă.

Cercetările sunt continuate pentru prinderea şi tragerea la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încăierare şi ultraj contra bunelor moravuri a tuturor persoanelor implicate.

Update: Patru persoane din Fundeni, pe numele cărora Judecătoria Olteniţa a emis manadate de arestare preventivă pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare, au fost depuse sâmbătă seara în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi.

Potrivit unui comunicat remis duminică de IPJ Călăraşi, C. Romică, de 32 ani, C. Mihai, de 20 ani, C. Constantin, de 47 ani, şi C. Laurenţiu, de 23 ani, toţi din comuna Fundeni, care se sustrăgeau mandatelor de arestare preventivă, s-au prezentat sâmbătă la Poliţia Oraşului Budeşti.

Poliţiştii i-au condus pe cei patru suspecţi în faţa magistraţilor Judecătoriei Olteniţa, care le-a confirmat mandatele, fiind introduşi sâmbătă seară în arestul IPJ Călăraşi.

Verificările sunt continuate pentru clarificarea situaţiei celei de-a cincea persoane.

Comentariile sunt inchise.