15 tone deșeuri din hârtie și plastic, transportate ilegal din Bulgaria oprite la P.T.F. Călărași

Media 3:11 pm - 4 mai, 2022 0

​Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași alături de comisari ai Gărzii de Mediu Călărași nu au permis intrarea pe teritoriul României unui ansamblu rutier care transporta aproximativ 15 tone deșeuri din hârtie și plastic. Acestea erau încărcate din Bulgaria şi erau destinate unei societăți din ţara noastră.

În cursul zilei de astăzi, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 42 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din hârtie și plastic.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Călărași.
În urma verificărilor, s-a constatat că în mijlocul de transport se aflau 14.400 de kilograme deșeuri din hârtie și plastic, încărcate din Bulgaria și care erau destinate unei societăți comerciale de pe teritoriul României.
De asemenea, s-a stabilit faptul că deșeurile în cauză prezentau urme de contaminare, cu diferite impurităţi (resturi alimentare), nefiind astfel îndeplinite condițiile legale de transfer, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1013/2006.
În consecință, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

Lasă răspuns »