Unirea de la 24 ianuarie 1859 în pagini de literatură și în artă

Media 2:04 pm - 23 ianuarie, 2017 Comentariile sunt închise pentru Unirea de la 24 ianuarie 1859 în pagini de literatură și în artă

Întotdeauna literatura și arta au fost modalități de îmbogățire a spiritualității unui popor. Pe acest raționament, creatorii de marcă din cele două provincii au militat pentru realizarea unirii ca factor decisiv în apărarea ființei naționale. În perioada 1848-1859 s-a cristalizat o mare manifestare unionistă din care au făcut parte Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Dimitrie Bolintineanu, Andrei Mureșanu, Grigore Alexandrescu, Costache Negruzzi, Ion Heliade Rădulescu, George Barițiu, Costache Negri, Ion Catina, Alexandru Peliman etc. artiști ai penelului precum Ion Negulici, C.D. Rosenthal, Barbu Iscovescu, Costache Petrescu cărora li se vor alătura după 1859 G. Greteanu, I. Ivanov, M. Flehtemacher, G.H. Grandea, A. Bălăceanu, Emil Cobolcescu, D. Gusti, I. Lepădatu, M. Pascali, pictorii G. Tătărașcu, Teodor Apan, Carol Pop de Szathamari, Mișu Pop, Constantin Leca, Nicolae Grigorescu etc. În literatură tematica istorică și cea patriotică va inspira poezia, dramaturgia și proza care vor juca un rol principal în dinamizarea spiritelor. Amintim lucrările lui George Sion „Limba românească”, „Steagul nostru” al lui Andrei Bârsescu, „Pui de lei” de Ion Nenițescu, „Limba noastră” a lui Alexe Mateevici. Publicistica a cunoscut o schimbare în însăși denumirea ei, organele de presă punând mai des în titlurile lor cuvintele „român”, „românesc”, „România” sau „Dacia” (România Literară, Românul, Magazinul istoric pentru Dacia, România viitoare, Dacia Literară etc.). Începând din 1856, pe fondul amplificării mișcării pentru unire, scriitorii își întețesc activitatea de creație patriotică. „Ar fi o crimă, scria G. Crețeanu, ca în vremuri de tensiune a istoriei, poetul să stea deoparte”. Tematica acestor creații se referă prioritar la vechimea și continuitatea poporului român, continuitatea fondului spiritual și de limbă, unitatea de idealuri și aspirații etc. Astfel de idei le vom întâlni la Cezar Baliac, Constantin Stamati, Gheorghe Asachi, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu și alții.

În ianuarie 1859, Ion C. Fundescu scria poezia ce avea ca titlu data unirii din care redăm: „Drepturile noastre sfinte/ ce de toți erau călcate/ și se pun azi înainte/ Barieră de dreptate/ … „nerespect și tiranie/ La o parte, faceți loc/ Căci a țării autonomie/ Trece-n carul ei de foc”.
Cezar Beliac în „Răsunet la hora unirii” spune: „câți sunteți cu frunți senine/ inimi calzi de neam români/ credeți că-n unire-i bine/ n-avem teamă de păgâni”. „Hora uniri” a apărut în 1856 numindu-se inițial „Hora Ardealului”, când Vasile Alecsandri a participat la Marea Adunare Națională de la Blaj ca apoi pe melodia lui Flehtemacher să fie cunoscută cu versurile de azi. După unire apar o serie de lucrări de artă ce vor rămâne în panoplia culturii naționale cum ar fi: „Solemnitatea deschiderii Divanului ad-hoc” de Petre Alexandrescu, „Hora unirii la Craiova” și „Votul de la 24 ianuarie 1859” de Theodor Aman, „Renașterea României” a lui G. Venrich, „Unirea” și „Proclamația Domnitorului Cuza către clăcași” de D. Pappazoglu etc.

Multe portrete de unioniști realizate de Mișu Pop și litografii, opera lui I. Bielz. Acestora li se adaugă lucrările lui Nicolae Popescu din Transilvania reunite în ciclul „Unirea eternă”. Multe au fost lucrările literare și de artă plastică ce au apărut în timpul și după actul unirii, ele fixând evenimentul în conștiința neamului.

Constantin Mitulescu

Comentariile sunt inchise.