ISTORIE și…istorii

Media 12:23 am - 20 decembrie, 2017 1

Bucuria intelectuală pe care ţi-o produce lectura unei cărţi cred că trebuie împărtăşită fără nicio reţinere. Este vorba despre cartea Domnului Profesor Lucian Boia, Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei, apărută la Editura Humanitas, în 2016. Profesorul Lucian Boia este un nume de referinţă în lumea celor preocupaţi de scrierea istoriei. Aş lungi peste măsură acest text, dacă aş inventaria cele peste treizeci de cărţi de istorie elaborate de Marele Profesor. Nu pot însă să nu menţionez, dacă cifra este exactă, că lucrările au fost tipărite în peste 400.000 de exemplare, cifră suficientă pentru a atrage atenţia atât istoricilor cât şi pasionaţilor de cunoaştere a istoriei. Dacă şi în scrierea istoriei există istorici de modă veche, ca şi istorici de modă nouă, precizez, din capul locului, că Domnul Lucian Boia este un istoric de modă nouă, care scrie istorie din convingerea că „ istoriografia românească se află în faza unei necesare revizuiri critice…” Să mai spunem că una din lucrările Domniei Sale, Istorie şi mit în conştiinţa românească, apărută cu două decenii în urmă, 1977, a avut mai multe ediţii, în acest an, cititorii se pot bucura de apariţia unei ediţii aniversare.
Această carte a stârnit la ariţie un ecou fără precedent în rândul specialiştilor şi, nu mai puţin în rândul cititorilor pasionaţi de istorie. Au fost de la început, admiratori şi contestatari ai discursului pe teme identitere, propus de autor.
În conştiinţa multora dintre contestatari s-a fixat ideea falsă că autorul ar aduce deservicii ţării şi poporului prin scrierile sale. Să mai spunem, cu durere, că la lansarea cărţii Un joc fără reguli Despre imprevizibilitatea istoriei, 2016, un personaj actIiv în fosta securitate, maiorul Radu Tinu a scris pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas incredibila propoziţie: „Ce dulce ar fi glonţul patriei pentru individul ăsta…”. Cititorii lucizi vor înţelege adevărul trist din exprimarea: comunismul a căzut, comuniștii însă conduc.
Cartea, care-i provocase maiorului de securitate o atitudine criminală, este, după precizarea autorului „ o schiţă de interpretare globală a istoriei…strict din punctul Domniei sale de vedere” şi din secvenţa următoare, reţinem: „Este istoria mea, aşa cum o văd eu, la capătul unei jumătaţi de secol de „experimente” istoriografice. ” Văd în aceste citate atât responsabilitatea asumării unei interpretări proprii a istoriei, şi, nu mai puţin, demnitatea de a spune ceea ce gândeşte.
Discursul continuă prin a face distincţia între Istorie şi istorie, „ altfel spus, dintre ceea ce s-a petrecut cu adevărat şi reconstrucţiile sau reprezentările noastre”. Adică una e Istoria cu majusculă, trecutul, şi alta e istoria fără majusculă, adică istoria-reprezentare, care „nu e trecutul, ci privirea prezentului asupra trecutului”.
Subscriem opiniei şi viziunii autorului asupra istoriei „există o singură istorie şi un nesfârşit şir de istorii”.
Ca cititor pasionat de istorie, mărturisesc bucuria de a fi ajuns să înţeleg că a povesti istoria nu este acelaşi lucru cu a o explica. Şi dacă „ istoria autentică e un amalgam nedifernţiat în neâncetată fierbere” iar „ istoricul e un neobosit făuritor de coerenţă” , accept şi îmi place să cunosc istoria ca artă a interpretarii.
Cartea este structurată în opt capitole, fiecare cu un titlu distinct iar temele discutate nu ies din raportarea lor la problema crucială a cauzalitătii istorice. După ce în primul capitol oferă o interpretare a istoriei istoricilor, iar în al doilea ilustrează răspunsuri multiple la întrebarea, „De ce?”, capitolele III-VII sunt exerciţii de interpretare a câtorva teme favorite ale autorului. Se interpretează geneza civilizaţiei occidentale, Revoluţia Franceză, Primul Război Mondial, pe marginea celui de al Doilea Război Mondial, şi, de mare interes al cincilea exerciţiu de interpretare: crearea României. Spaţiul tipografic nu-mi permite să fac o prezentare a acestor exerciţii de interpretare. Spun numai că, odată începută lectura, nu mai poţi lăsa cartea din mână. Cum titlul cărţii se cere onorat prin conţinut, capitolul VIII discută „incertitudinile viitorului ” expresia care intră în relaţie de sens cu cea din titlu „ despre imprevizibilitatea istoriei”.
Cei care veţi citi această carte, sper că veţi fi de accord cu mine, că istoria adevărată caută adevărul şi nu adevărurile convenabile la un moment sau altul al istoriei noaste, istoricul nefiind dator să vindece frustrări sau să măgulească sentimente. Cu alte cuvinte istoria autentică nu poate fi scrisă de patrioţii de serviciu.
În final reproduc opinia Marelui Istoric exprimată într-o carte-dialog cu titlul Istoriile mele, apărută în 2012, despre raportul dintre istoria patrioţilor şi istoria istoricilor de profesie. Contestatarii operei Domnului Lucian Boia să ia aminte.
„Eu nu mă consider mai puţin patriot decât istoricii care fac exces de naţionalism. Nu vreau să spun că sunt mai puţin patriot pentru că nu fac acum o scară a patriotismului. Dar vreau să spun, şi o spun foarte clar, că o istorie făcută cu adevărat de profesionişti nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu patriotismul. (….) Noi facem istorie. Încercăm să facem istoria cât mai corectă, aşezată pe baze cât mai sigure şi care să se apropie cât mai mult de adevărurile trecutului. ”
Nu mai am nimic de adăugat, poate numai să mărturisesc bucuria de a-l fi cunoscut personal pe Marele Profesor, şi să-i mulţumesc pentru autografele acordate pe două cărţi ale Domniei Sale.

Prof. Victor GAIDAMUT

One Comment »

  1. Mihai 20 decembrie 2017 at 09:16 - Reply

    Bravo pentru astfel de articole.

Lasă răspuns »