DNA – control judiciar șef Centru medical IPJ Suceava

Media 7:20 pm - 16 mai, 2018 0

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16.05.2018, a inculpatei
BÎRLEANU ADRIANA LORENA, medic specialist, șef al Centrului Medical Județean (C.M.J.) Suceava subordonat Direcției Medicale din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– luare de mită în formă continuată,
– fals intelectual (4 fapte).

​În data de 15 mai 2018, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 5 locații dintre care una este sediul unei instituții publice situată în municipiul Suceava, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

​În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
​În perioada ianuarie – aprilie 2018, inculpata Bîrleanu Adriana Lorena, în calitate de medic-șef în cadrul Centrului Medical Județean Suceava, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a primit de la mai mulți pacienți sume de bani cuprinse între 50-100 lei.
​Banii respectivi au fost primiți de inculpată pentru:
– a întocmi și elibera diferite procese-verbale de incapacitate temporară de muncă,
– eliberarea concediilor medicale, a fișelor medicale,
– decontarea unor rețete medicale,
– eliberarea unor bilete de trimitere pentru analiza RMN.
O parte din aceste documente au fost completate de inculpată în fals, prin consemnarea în cuprinsul lor unor împrejurări necorespunzătoare adevărului; în condiții normale, pacienții respectivi nu ar fi beneficiat de avantajele oferite de aceste înscrisuri.

​Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Bîrleanu Adriana Lorena trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Inspectoratul de Politie Județean Suceava – Serviciul de Investigații Criminale – Biroul de Supraveghere Judiciară, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemată;
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava care a dispus măsura;
​e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar;
f) să nu exercite profesia de medic și activitatea de medic-șef al Centrului Medical Județean Suceava în exercitarea căreia a săvârșit faptele.

Inculpatei i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
​Inculpatei Bîrleanu Adriana Lorena i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
​În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă răspuns »