Comunicat – Precizări – plângere penală PÎCCJ

Media 4:09 pm - 14 iulie, 2017 Comentariile sunt închise pentru Comunicat – Precizări – plângere penală PÎCCJ

În urma solicitărilor primite din partea reprezentanților mass-media și a informațiilor vehiculate în presă privind plângerea transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către Romanian Community Coalition, referitoare la apariția în spațiul public a unui document atribuit unei instituții, cuprinzând referiri la un procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată o plângere formulată de Romanian Community Coalition ce a fost repartizată spre soluționare Secției de urmărire penală și criminalistică, fiind în prezent în analiză.
Totodată, menționăm că în urma verificărilor efectuate a rezultat că un dosar ce viza aceleași aspecte cuprinse și în prezenta plângere a fost soluționat de către Direcția Națională Anticorupție, în cauză fiind dispusă o soluție de netrimitere în judecată.

Comentariile sunt inchise.